Brussels to Bucharest

RO:

Am menționat în postarea anterioară cum am ajuns noi în Brussels.

Ne-am petrecut ziua vizitând orașul alături de prietenele noastre, pentru a lua avionul de a 2a zi către București.

De ce? 

*O să inserez aici un fragment pe care l-am scris zilele trecute:*

„Stau într-o cafenea din Bruges după o noapte în care nu am prea reușit să dorm, cu un espresso și Ștefi cu cele 5 straturi de haine în fața mea(da,e mult mai frig decât ne așteptam).
O să fac o postare mai detaliată despre buget, cazare și toate lucrurile mai „hard” pe care le-am învățat. 

Acum e vorba despre „soft”.

 
De când eram în liceu, nu-mi doream decât să plec de acasă, să fiu pe cont propriu și să mă descurc, ca un „adult adevărat”. Aveam impresia că nu am nevoie de nimeni și nimic și că pot face orice on my own.(ca orice adolescent care crede că are lumea la picioare și e centrul universului) 

Si când a venit vorba să plec, nu pot să spun că nu m-am descurcat. M-am implicat mereu în orice îmi părea interesant, am vrut să experimentez noi domenii pentru a descoperi ce mă atrage. Nu mi se părea greu. 


Ei bine, nu e la fel când te trezești într-un loc necunoscut și esti aproape singur. 

Am văzut destule filmulețe și articole despre „solo travelling” (oameni ce plecau la drum cu ghiozdanul în spate de unii singuri. Se cam explică de la sine, da) și mi se părea o idee bună.
Ei bine, acum nu aș mai face asta. 

Nu e vorba că nu sunt capabilă să mă descurc, sa găsesc cazare sau să cer indicații.

 Este vorba despre momentele acelea când oamenii vorbesc în jurul tău și nu înțelegi absolut nimic. 

Este despre momentele când te simți singur și neînțeles și vrei doar să vorbești cu cineva în limba ta maternă sau să stai lângă o persoană pe care o cunoști suficient de bine încât liniștea să nu fie ciudată.
Eu am avut norocul să o am pe Ștefi.

Deși am avut momentele noastre în care ne certam din lucruri absolut stupide(cum ar fi cine stă la geam în autobuz), aveam pe cineva care înțelegea când nu voiam să mă ridic din pat pentru ca eram prea obosită, când mă simteam judecată din cauza naționalității sau pur și simplu când simțeam lipsurile de acasă. (Și dacă acum vă gândiți „în România lipsuri!? Serios!?) 


DA! Nu lipsuri bugetare, ori alte lucruri politico-economice. 

O să mă repet, dar e despre oameni.


Deși nu trecuse prea mult timp, ne lipsea acel loc cu oameni cunoscuți, numit „acasă”.

Știu că sunt mulți oameni care fac astfel de călătorii în mod constant, pe o perioadă mai lungă de timp, condiționați de anumite lucruri. Și sinceră să fiu…. Au tot respectul meu pentru asta, dar nu e de mine.

Însă, după cum știți dacă ați citit postarea ce anunța călătoria, această „nebunie”, pentru mine a avut un scop.

Dar ne lungim prea mult. Stați cu ochii pe blog ca să aflați dacă mi-am îndeplinit obiectivul. 😁

 

EN: 

I mentioned in the previous post how we arrived in Brussels.

We spent the day visiting the city with our friends, in order to take the plane to Bucharest the 2nd day.

Why?

* I will insert here a fragment I wrote these past days: *

„I’m sitting in a café in Bruges after a night I could not sleep with an espresso and Stefania with her five layers of clothes in front of me (yes, it’s much cooler than we expected).

I’ll make a more detailed post about budget, accommodation and all the „hard” things I’ve learned.

Now it’s about „soft”.

Since I was in high school, I just wanted to leave home, be on my own and handle myself like a „real adult.” I had the impression that I do not need anyone and anything and that I can do everything on my own (like any teenager who thinks he has the world at his feet and is the center of the universe)

And when it came to leaving, I can not say I did not handle it. I have always been involved in everything I found interesting, I wanted to experiment new areas to discover what attracts me. I did not find it difficult.

Well, it’s not the same when you wake up in an unknown place and you’re almost alone.

I’ve seen plenty of videos and articles about „solo traveling” (people who were traveling alone with their backpack. It was a little too self-explanatory), and it seemed like a good idea.

 Well, now I would not do that anymore.

It’s not that I’m not capable of getting around, finding accommodation or asking for directions.

 It’s about moments when people talk around you and you do not understand anything.

It’s about moments when you feel alone and incomprehensible, and you just want to talk to someone in your native language, or stand by a person you know well enough to keep quiet.

I was lucky to have Stef.

Although we had our moments in which we were quarreling from absolutely stupid things (like who’s sitting next to the window on the bus), I had someone who understood when I did not want to get out of bed because I was too tired, when I felt judged because of my nationality or simply when I felt like something from home was missing. (And if you now think „something about Romania is missing!” Seriously !?)

YES! It’s not about budget deficits or other political-economic issues.

I will repeat myself, but it’s about people.

Although it did not take too long, we were missing that place with known people, called „home”.

I know there are many people who make such trips constantly, over a longer period of time, conditioned by certain things. And honestly …. They have all my respect for this, but it’s not for me.

But, as you know, if you read the post announcing the trip, this „madness” for me had a purpose.

But this post is getting too long. Keep an eye on your blog to find out if I’ve reached my goal. 😁

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s